Giallo (2009)
Întreaga Italie este şocată de faptele reprobabile ale unui criminal în serie maniac şi periculos, crescut într-un orfelinat şi cunoscut sub porecla “Giallo”, care îşi alege victimele dintre cele mai frumoase femei din ţară, le răpeşte, le torturează în cele mai sadice moduri cu putinţă şi în cele din urmă le ucide.
Atunci când ajunge la Torino, însoţitoarea de zbor americancă Linda este foarte ingrijorată de faptul că frumoasa ei soră, Celine, manechin de succes care participă la săptămâna modei de la Milano, nu i-a mai dat niciun semn de viaţă. Speriată de perspectiva ca aceasta să fi căzut în mâinile asasinului psihopat, care tocmai ucisese o studentă asiatică, Linda apelează la ajutorul detectivului italian Enzo Avolfi, căruia i s-a repartizat cazul complicat al capturării necunoscutului Giallo. Linda şi Enzo, între care se formează o puternică legătură de încredere şi prietenie, încep o cursă contracronometru pentru a o găsi pe Celine înainte ca fata să împărtăşească soarta cumplită a celorlalte victime.