Oul de cuc (2010)

Două destine, parcă împotriva voinţei lor, sunt puse în situaţia de a traversa toată ţara, unul alături de celălalt în dorinţa nebună de a nu fi prinşi de organele legii. Doi paria, doi evadaţi, ca două cremene încărcate de energie, caută să se strecoare spre o libertate ce nu poate fi reală.
Vasile Dragu, profesor, pe care viaţa l-a încercat cu o nenorocire nemeritată – dublă crimă şi o condamnare pe măsură, pe de o parte, şi, Mitu Suveică, un notoriu criminal trecut prin toate probele mizeriei şi decăderii umane, prin toate spaimele şi urâţeniile unei vieţi nenorocite, pe de altă parte.
Vor încerca – aproape tot filmul – să scape de urmăritori. Vor fugi, se vor ascunde, se vor furişa – totul într-un ritm ameţitor, în speranţa că şi pentru ei Dumnezeu a lăsat o dâră de lumină, o speranţă neticăloşită.
Mitu Suveică, zis Litruţă, şi-a omorât cu sânge rece camarazii de tâlhărie şi a ascuns prada (o mare, foarte mare sumă în dolari americani).
Ei se feresc de toată lumea, se suspectează şi se urmăresc chiar între ei, sunt fugăriţi şi hăituiţi de lege, de ceilalţi din tagmă, de viaţă, de soartă, de destin.
Finalul poveştii – neaşteptat poate – încearcă să urmărească numai Dumnezeu ştie ce. Oare avem dreptul de a judeca pe alţii, de a ne judeca pe noi înşine?
Suntem noi, oare, mai presus de lege, de alţi oameni, de soartă?
Toate poveştile pot fi frumoase, triste, amare sau nu pot fi. Totul depinde din ce tabără faci parte!