Timisort 2011
In perioada 4-8 mai 2011, la Timisoara, va avea loc a treia editie a Festivalului International de Film Timishort. Si in acest an, Timishort va aduce in fata publicului timisorean o selectie a celor mai importante scurt metraje internationale si romanesti.
O competitie internationala selecta
Competitia Internationala va cuprinde doar 12 scurt metraje, lucru care face ca Timishort sa fie unul dintre cele mai selecte festivaluri de scurt metraj, concentrand competitia in trei calupuri de filme scurte si tari. Videorama, programul de film experimental si arta video, va cuprinde tot 12 filme, impingand limitele artei cinematografice dincolo de metodele conventionale ale cinema-ului.
O noua sectiune competitionala
Pe langa competitia internationala si Videorama, Timishort introduce anul acesta o sectiune competitionala nationala, care va contine 8 filme romanesti de scurt metraj, unele dintre ele in premiera absoluta.
Timishort va mai prezenta o selectie a celor mai bune creatii recente ale prestigioaselor Universitati de Film si Televiziune din München / Germania si din Belgrad / Serbia, precum si programe speciale ale festivalurilor de film partenere: Festival International du Film Francophone de Namur, Anim’Est Bucuresti, Cologne OFF si Directors’ Lounge Berlin.
Emanuelle Moretti la Timisoara
Mai mult, in sectiunea Focus On, Timishort va prezenta o selectie a celor mai bune scurt metraje din Germania si un portret de autor al lui Emanuele Moretti, fiul celebrului regizor italian Nanni Moretti, ce prezinta toate calitatile pentru a calca pe urmele tatalui sau. Astfel, Timishort va continua sa descopere noi talente si potentiali viitori autori de cinema.
Evenimentul este organizat de Asociatia Romana a Filmului Independent, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Pentru mai multe informatii, urmariti site-ul www.timishort.ro.